Stefan Cel Mare

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504.
Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.
Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după
moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune ob să iasă."
După uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara" proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor acestuia.

  
                                   VLAD TEPES

S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania[2], ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul și al unei nobile transilvănene.
A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei[1], verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea I cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.[1]
În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin cruzime și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Datorită conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe de o cruzime demonică.
În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) și amenințau Europa. Imperiul Otoman ajunge să stăpânească mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parțial Ungaria, parțial România, Bulgaria, Albania și Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porțile Vienei, al cărei asediu eșuează. În acest context istoric, Vlad Țepeș a luptat pentru a-și apăra domnia și țara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte și execuțiile și supliciile cu caracter exemplar și de intimidare. -nepotul lui Mircea cel Batran - a trait in sec XV in Tara Romaneasca

                                                      Compuneri

                                            

                                                                Scoala
Şcoala! Dacă vechii greci n-ar fi găsit un cuvânt mai potrivit pentru locul în care oamenii devin oameni, atunci, cu siguranţă, aceasta  s-ar fi numit suflet, poate sacru, sau chiar ar fi rămas fără cuvânt, pentru că şcoala  este ceea ce vrem, ce simţim, ce povestim şi ce învăţăm.  Intrăm în ea umili, nebotezaţi în ale cunoaşterii şi  atunci, când ieşim fiecare dintre noi mici creştini, devenim  mesagerii întregului tezaur al învăţăturii.  Aşa cum fiecare părinte îşi laudă copilul, şi noi, cei care am păşit pragul şcolii, avem datoria sfântă să salvăm prin fapte şi cuvinte locul în care ne-am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă.  Nu există şcoli frumoase şi şcoli urâte. Daor noi le privim deiferit. Şi totuşi, pentru mine, locul în care am păşit pentru prima oară acum trei ani este cel mai frumos dintre toate. Şcoala este ca o a doua casă a mea. Ea este un castel, iar noi suntem micii prinţi şi prinţese.  O văd şi cu ochii înşişi, frumoasă, impunătoare, mândră, înconjurată de verdeaţă. Te copleşeşte cu măreţia ei. Şcoala are multe încăperi spaţioase: biblioteca, unde fiecare dintre noi am intrat în lumea poveştilor şi a basmelor; sala de sport, unde ne relaxăm; cabinetul medical etc. Cu toate că nu am păşit încă în toate laboratoarele, ştim că, nu peste mult timp, vom pătrunde în tainele chimiei, fizicii şi bilologiei.  Nu putem să vorbim despre şcoală fără să amintim de cea care ne îndrumă mereu către viitor. Este doamna învăţătoare, care ne călăuzeşte spre universul cunoaşterii.  Dar vorbele sunt prea puţine. Vom arăta ce a însemnat şcoala pentru noi dacă, peste ani, studenţi, părinţi sau bunici, ne vom trezi la mijlocul lui septembrie şi von intra în clasă. Cu aceeaşi tresărire ca în prima zi, ne vom dori poate să fim la fel ca acum, mai copii şi mai mici!!!
                                                     Savin Alexandru
                                                       Clasa a IV-a A


                                                  Prima zi de scoala

Îmi amintesc cu nostalgie şi acum prima zi de şcoală. Mi-o imaginam ca pe ceva nemaiîntâlnit. Nu ştiam cum voi reacţiona! Dacă voi plânge?  Paşii pe asfalt nu mai aveau număr. Îi stângeam din ce în ce mai tare de mână pe părinţii mei.  Şi am ajuns. Curtea mare era numai zarvă, asemenea unui stup de albine.  Micii boboci se pierdeau prin marea de copii.  Apoi a apărut ea, doamna învăţătoare. Ne-a vorbit frumos şi ne-a  adunat în jurul ei, asemenea unei mame.  Parcă visam. Emoţiile m-au cuprins dintr-o dată. Simţeam cum parcă plutesc şi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva cu mine. Am devenit un şcolar.  Sub un pod de flori, întinse cu aceeaşi emoţie peste capetele noastre, am intrat în clasă. Frumoasă şi primitoare, ne imbia fermecător să ne ocupăm locurile în băncile care pe atunci păreau uriaşe. Pe ele, frumos aşezate ne aşteptau cărţile.  Cele mai de preţ bogăţii ale omului, pe care abia aşteptam să le descopăr! A urmat apoi citirea catalogului.  Litera „S” mi s-a părut atunci o nesuferită. Nu mai aveam răbdare să-mi aud numele. Dacă totul nu era decât un vis? Dar, într-un târziu, am răsuflat uşurat  Savin Alexandru! Eu eram!Visul meu era împlinit.  Eram la şcoală în clasa întâi!!!
                              Savin Alexandru
                                        Clasa a IV-a A


                                   Cartea
Cartea este sufletul omului. În paginile ei sunt adunate cu migală toate trăirile, zilele frumoase ale copilăriei, vorbele dulci ale mamei, dojenile părinteşti ale tatălui, visele de peste ani. În carte vei găsi mereu un pieten adevărat care nu te va trăda niciodată. Ea te va ajuta să găseştidrumul cel bun. Te bucură când eşti trist, te face mai înţelept atunci când crezi că nu ştii nimic, îţi şopteşte cu blândeţe poveşti despre zâne şi feţi frumoşi, te învaţă să fii om.  Autorul, cel care îşi aşterne gândurile pe hârtie, rareori poate fi văzut. Însă îi poţi simţi dorinţa de a scrie, dragostea pentru ceilalţi, atunci când paginile albe devin izvor al cunoaşterii.   Aşa cum oamenii sunt diferiţi, diferite sunt şi cărţile.  De la alfabetul frumos colorat din primul an de şcoală, treptat, ajungem să cunoaştem istoria strămoşilor, fantezia cifrelor, sunetul muzicii, farmecul naturii şi, bineînţeles, limba română. Într-o zi, pe când citeam basmul „Zâna Zorilor, principal. Am fost fascinat.   Şi m-am hotărât: dacă voi scrie vreodată vreo carte, vreau să fie despre copilăria mea frumoasă şifără griji.
 ''Cine are carte, are parte''!!!
                                               Savin Alexandru
                                                    Clasa a IV-a A


                                    Toamna


A venit toamna în caleaşca ei de frunze moarte. Ea poartă o rochie ţesută cu fire de aur. Pe cap poartă o cununiţă bătută cu pietre scumpe. Toamna picură pete ruginii peste pământul amorţit. Ea pictează copacii singuri şi trişti, pentru că le-au căzut frunzele arămii, ruginii şi pentru că păsările nu mai cântă trilul lor uimitor.Pe jos este un covor moale de frunze. În unii copaci au mai rămas câteva frunze. Acum cad şi plutesc ca nişte bărcuţe cu apă. Un vânt potolit aduce miresme de toamnă şi aşază frunzele într-un covor multicolor.  Într-o dimineaţă, mă uitam pe geam şi mă gândeam cât de repede a trecut vara şi cât de repede au trecut zilele acelea călduroase. Dar acum, vara s-a sfârşit, iar toamna cheamă copiii la şcoală. Acum ziua este mai scurtă, iar noaptea este mai rece şi noi ne îmbrăcăm mai gros şi nu mai stăm toată ziua afară.Am plecat spre şcoală şi am văzut copacii trişti cu veşmânt de aramă. În acea zi m-am dus la ţară şi am văzut că munca era în toi. Oamenii strângeau frunzele uscate şi fructele.   Bunica mi-a dat nişte fructe gustoase şi zemoase. Am văzut că sus, pe cumpăna fântânii, plângea un pui de rândunică. Păsări întârziate, printre care şi mama rândunicii, se pregăteau de plecare. În timp ce mă-ntorceam, mă gândeam că toamna nu aduce numai tristeţe, mai aduce şi bucurii. Acele bucurii constau în roade multe, începutul şcolii pentru elevii silitori, dar şi pentru ceilalţi. Îmi place mult toamna!
                                                    Savin Alexandru
                                                            Clasa a IV-a A

                                     „Timpul este cel mai bun educator.”

Şcoala este ca un stup de viespi. Acest stup îşi începe activitatea în zilele de toamnă şi o încheie în primele zile de vară.Clădirea şcolii mele este situată pe strada Cuza Vodă. În şcoală puteţi găsi: biblioteca, cancelaria profesorilor, sala de sport şi, cele mai importante, sălile de clasă.  Şcoala este o instituţie de învăţământ public, unde sunt predate elementele de bază ale principalelor discipline.  Acest spaţiu este un izvor, o sursă de cunoaştere.  Şcoala este animată de căldură şi gândirea pozitivă a profesorilor şi, mai ales, de sârguinţa elevilor şi de energia acestora.  Clasa mea este o clasă plină de copii energici, care doresc să înveţe. Îmi place să merg la şcoală. Sunt foarte bucuros  pentru că acolo învăţ lucruri noi, folositoare şi, mai ales, pentru că primesc calificative bune. Primii paşi în învăţătură ne-au fost îndrumaţi de doamna învăţătoare. Ea este cea care ne ajută să depăşim zilnic obstacol după obstacol şi să devenim tot mai buni de la o zi, la alta. Doamna învăţătoare este o persoană solidara cu noi…!!!
Îi mulţumesc!!! Dacă sunteţi cumva în clasa I şi vi se pare greu … şă ştiţi că nu e chiar aşa! Cu cât veţi învăţa mai mult şi mai bine,  cu atât vi se va părea că ştiţi mai multe şi că la şcoală nu este greu. Vă veţi simţi mai stăpâni pe voi şi pe tot ceea ce vă înconjoară.
„ Piatra preţioasă, dacă nu e şlefuită, nu străluceşte.”
                                                    Savin Alexandru
                                                        Clasa a IV-a A

                                                    Scoala Mea

Şcoala mea este o a doua familie pentru mine deoarece aici îmi petrec jumătate din zi împreună cu ceilalţi colegi şi cu doamna învăţătoare.  Aici învăţ foarte multe lucruri folositoare în viaţă. În fiecare zi există ceva ce trebuie să învăţ şi doamna învăţătoare ne ajută să înţelegem lucrurile noi şi ne explică ceea ce este în jurul nostru.  Clasa este la fel cum e şi camera noastră de acasă. Trebuie să avem grijă de ea, să o înfrumuseţăm şi să o păstrăm curată.  Mi-ar plăcea ca în viitor şcoala noastră să fie mai modernă.
                                                            Savin Alexandru


                                      AlexAndru Ioan Cuza


Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii de către puterea suzerană și puterile garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România,[1] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.[2]
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.
Asemenea multora din elita românească din vremea sa familia lui Cuza avea și rădăcini grecești.

                                                              Marea Neagra

Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic planetar, care este situată între Europa și Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România,Bulgaria, Turcia și Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele înMarea Egee și deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice și prezintă o serie de aspecte unice în lume.

Marea se întinde pe o suprafață de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la 2245 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, față de 24-34 la mie în alte mări și oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în mod obișnuit fiind între 7 și 12 la mie.

În Antichitate, grecii au numit-o mai întâi Skythikos Pontos (« Marea Scitică »). Sciții, popor de limbă iraniană, o numeau Axaina, adică « indigo ». Grecii înțeleseseră inițial acest cuvânt ca axeinos (adică « neprimitoare ») dar mai târziu, când o au cunoscut-o mai bine, au numit-o Pontos (adică « întinderea de ape ») Euxeinos (adică « primitoare »).

Romanii au numit-o Pontus Euxinus iar mai tardiv Mare Caecili (adică « închisă »). În Evul Mediu, apare pe hărțile genoveze și venețiene precum și în cronicile lui Wavrin și lui Villehardouin sub denumirea de Mare maggiore care corespund cu denumirea de Marea cea Mare din documentele lui Mircea cel Bătrân.

Calificativul Neagră, apare în secolul XV e.n., și există trei ipoteze explicative :

• Cea mai populară, dar neconfirmată de nici-o sursă, afirmă că ar fi culoarea mării la vreme rea (de fapt, sub nori, toate mările sunt întunecate) ;
• Teoria cea mai des citată în sursele anglo-saxone este că Neagră ar fi o traducere a cuvântului scitic axaïna ;
• O altă ipoteză, mai contestată, este că denumirea i-ar fi fost dată de Turcii Selgiuci (Selçuk Türklar) instalați în Anatolia din secolul XI, apoi generalizată de Otomani (Osmanlı Türklar) de jur împrejurul mării, și însfârșit tradusă în rusește, românește, bulgărește pe măsură ce aceste popoare au acces din nou la țărmurile Mării cea Mare. Această ipoteză este dezbătută inclusiv în rândurile turcologilor, dat fiind ca desemnarea tradițională a punctelor cardinale prin culori, la Turci, rareori folosește Kara (adică « întunecat ») pentru Miazănoapte și Ak (adică « luminos ») pentru Miazăzi, cum este cazul aici (Karadeniz fiind Marea Neagră, la nord de Turcia, iar Akdeniz fiind Marea Mediterană la sud de Turcia) : de obicei, se folosesc alte culori
• Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele suntDunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud și Cubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră suntCioruhul în Armenia turcească, Rionul în Gruzia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.
  Dispunerea circulară a surselor de apă și existența unei singure legături externe - prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenților marini verticali și existența doar a curenților orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.

                                                             Despre Noii

    De mult timp Savin Alex a adoptat regulamentul blogului lui - sa nu fie sters continutul sau blogul
                                                            Multumim !